Di. XXXII. forma ſed ab aliquo extrīſeco qn̄qꝫ. ita denoīatiuū poſſꝫ dici de eo cū illo extrī ſeco ablatīe ſūpto. ⁊ hͦ ſiue illd̓ de noīa tiuū ſignificet̉ noīalit̓ ſiue verbal̓r. Sic̄ enī poſſꝫ dici iſte ē ornatꝰ veſtim̄to ꝓut ornatꝰ ſignificat aliqͥd de gene̓ hītus. ita poſſꝫ dici iſte nitet veſtimēto l̓ aliqͦ alio v̓bo neutro qd̓ ſignificaret idē cū iſto de noīatio.ſ. eē ornatū. ⁊ ita ē ī ꝓpoſito. qꝛ arborē florere n̄ ſignificat formal̓r arbo rē ꝓduce̓ florē. ſi enī ponat̉ v̓bū actiuū qd̓ ſic ſignificet puta florificare ſi eēt in vſu hec eēt falſa arbor florificat floribꝰ hec aūt vera arbor floret floribꝰ. qꝛ per iſtd̓ v̓bū neutrū ſignificat̉ qͥd denoīans ſb̓m qͣſi ꝑ modū hītꝰ. qꝛ lꝫ n̄ ſit ꝓpͥe hītꝰ in inaīatis. qꝛ ꝓpͥe hītꝰ ē tm̄ ī aīatis. pn̄t tn̄ denoīari ab aliqͦ adiacēte qd̓ inqͣntū ē aliqͦ mō ornamētū: vl̓ tegumētū eorū p̄t reduci ad genꝰ hītus. ⁊ tūc ſic̄ diceret̉ arbor ē florida floribꝰ: ⁊ ablatiuꝰ ꝯſtrue ret̉ ī rōe illiꝰ a qͦ ſb̓m denoīat̉ ẜm talē de noīationē. ita ēt ꝯſtruit̉ ly floribꝰ cuꝫ hͦ v̓bo florere. exᵐ igit̉ eſt ad oppoſitū loquēdo de verbo actiuo: ⁊ nihil ad ꝓpo ſitū. vt verū eſt de verbo neutro. Ad iſtam queſtōeꝫ ſoluendā. qꝛ illa q̄ ſūt ī ītellectu ſūt ma nifeſtiora. pº rn̄dendū ē ad 2ª qōnem. ¶ Et pͥº videamꝰ d̓ ītellectu nr̄o. ibi eniꝫ mēoria gignit noticiā actualē q̄ ad mēo riā hꝫ duplicē hītudinē vel rel̓ōeꝫ vꝫ ge niti ad gignēs. ⁊ hec ē de 2º mō relatioꝝ ⁊ mutua. ⁊ alia ē declarātꝭ ad declaratū ⁊ hec tertij mōi ⁊ nō mutua. ſic̄ aūt no ticia geīta declarat formal̓r ob latēs ī mēoria: ita illd̓ qd̓ ꝓducit noticiā actu alē ⁊ dat illi iſtā vī declarādi p̄t dici de clarare iſta noticia qͣſi effectīe. Si.n. aliqͦs ꝓducat ſpeculū ⁊ ī eo imagines relu cētes. hͦ ſpeculū formal̓r declarat illa re lucētia. ⁊ tn̄ illd̓ ꝓducēs ſpeculū effectīe declarat. Et iſtd̓ magꝭ apparet ſi actꝰ aīe qͥ n̄ ſūt vere factōes ſignificarēt̉ ꝑ verba neutra nō actīa. nūc aūt ſignificant̉ per verba actīa ꝑꝑ illā hītudinē quā habēt ad ob ī qͣ trāſeūt qͣſi ī terminū lꝫ nihil cauſet ī illis obiectis. tūc enī ſi eēt neutra ſignificaret formal̓r illā realitatē a qͣ īponunt̉ in eē ſb̓o. ⁊ tūc poſſēt alia v̓ba actīa īponi ab eiſdē formis q̄ ſignicarēt ꝓductōꝫ taliū. ⁊ tūc noticia geīta for̄al̓r eēt declaratīa obi. ſꝫ ꝓducēs diceret̉ effe ctiue cāre formā. ſic̄ al̓s dictū ē ꝙ ſil̓itudo p̄t eē illd̓ ī qͦ fundat̉ rel̓o actiui ⁊ paſſiui. ita ꝙ ſic̄ aſſimilās eſt dās ſil̓itudīeꝫ ita tūc declarās actiue ſumptū eēt effici ens ip̄aꝫ declaratōꝫ formalē in ip̄o actu aīe ſiue ī ſb̓o illiꝰ actꝰ. ¶ Ad ꝓpoſitū ver bū dīnū a pr̄e expͥmit̉. ⁊ hec exp̄ſſio ē re latio origīs. huic enī exp̄ſſo cōicat̉ ex vi ꝓductōis ſue noticia īfinita q̄ ex hͦ ē d̓claratīa oīs declarabilis. hꝫ igit̉ rel̓oem realē ad expͥmentē a qͦ gignit̉. ſꝫ aliā.ſ. de clarātis hꝫ n̄ tm̄ ad ip̄m. ſed qꝛ ē īfinitū hꝫ reſpectū declaratiui ad ſe ⁊ ad ip̄m: ⁊ ad oīa alia. ⁊ iſta eſt tm̄ rel̓o rōnis: qꝛ nō tm̄ ē ad creaturā ſed ad ſeip̄m. Et ſi nulla rel̓o real̓ ē ip̄iꝰ ad creaturā ex diſzo. multo magꝭ igit̉ n̄ eiuſdē ad ſe ē rel̓o real̓. ſꝫ iſtd̓ declarare ꝯpetit formal̓r ver bo. ꝓducēti aūt ꝯpetit pͥncipiatīe ſic̄ in nobiſ ꝯpetebat mēorie effectīe. ⁊ tūc ver bū formal̓r declarat oē declarabile. pat̓ aūt v̓bo declarat n̄ formal̓r ſꝫ pͥncipiati ue. inꝙͣ ſibi cōicat noticiā actualē īfinitā qͣ v̓bū actual̓r declarat. Applicando igit̉ iſtā realitatē ad illd̓ vocabulū qd̓ ē dice̓. dico ꝙ dice̓ vnoº eſſential̓r accipit̉ ut ꝑ Anẜ. mon. i. c. ⁊ ſic nō loqͥt̉ Aug. qꝛ ẜm ip̄m pr̄ ⁊ filiꝰ ⁊ ſpūs ſcūs ſūt vnū dicēs. ⁊ q̄libet ꝑſōa formal̓r dicit. ⁊ nul la dic̄ alia ablatīe. Alioº accipit̉ ꝑſona liter ⁊ ſic denotat̉ ſignificare illā rel̓oeꝫ originis q̄ ē gignētis ad genitū. ⁊ hͦ mō ſolꝰ pr̄ dic̄. nō qͥdē v̓bo ſꝫ v̓bū. ⁊ hͦ mō loquit̉ Ric. 6º. de tri. c. xi. ꝙ ſolꝰ pr̄ dicit ¶ Alio mō p̄t ſignificare iſtā hītudineꝫ rōnis q̄ ē declarare. ⁊ hͦ ꝓut declarare ꝯuenit alicui formal̓r. ⁊ ſic v̓bū dic̄ oīa declarabilia ⁊ ſeip̄m ſcip̄o formal̓r. et d̓