Q.I. hoc loquit̉ Aug. 7. de tri. c. 3. vel. 16. Si enī hͦ v̓bū qd̓ nos ꝓferimꝰ tꝑale ⁊ trā ſitoriū ⁊ ſeip̄m on̄t ⁊ illud d̓ qͦ loqͥmur ꝙͣto magꝭ v̓bū dei ꝑ qd̓ facta ſūt oīa ⁊cͣ. ⁊ ſic eſt eēntiale ⁊ appropͥat̉ vni ꝑſōe. nā q̄libet ꝑſona declarat̉ ſua ītelligētia q̄ in ip̄a eſt. appropriat̉ tn̄ filio vt patebit ex dubitatōe ſequēte. ¶ 4º ſignificare p̄t iſtā eandē hītudinē declarātis ꝓut ꝯue nit alicui n̄ formal̓r ſꝫ pͥncipiatiue. ⁊ h mō dr̄ de pr̄e ꝙ dicit v̓bo. ⁊ iſto mō lod tur Aug. 7. de tri. c. i. vel. 2. ꝙ pr̄ dic̄ ver bo. hͦ ēt mō loquit̉ Aug. 15. de tri. c. 14 vel. 35. ꝙ pr̄ ſeip̄m dicēs genuit filiū ſibi equalē ꝑ oīa. vbi accipit dice̓ ꝓ pͥncipia tiue declarare. lꝫ nō addat ibi illud pͥnci piatiuū qͦ pr̄ dicit. ⁊ ſic pͥncipale ſignifi catū eē eēntiale cōnotat tn̄ notōnale ut ſupra dictū eſt de dono. ¶ In qͣ igit̉ ha bitudine ꝯſtruit̉. dico ꝙ ſi dice̓ ſic ſūptū eēt idē ꝙ cāre denotaret̉ hr̄e rōneꝫ pͥncipij actiui ſb̓ auctoritatiui. ſed qꝛ nō ſūt idē. iō dico ꝙ denotat̉ hr̄e rōneꝫ formalē pͥncipij ſubauctoritatiui. ⁊ in hītudīe talis pͥncipij ꝯſtruit̉. ¶ Sꝫ tūc ibi ē vnū dubiū. vtrū declarare formal̓r oē decla rabile ſit ꝓpriū v̓bi. ¶ Dicūt aliqͦ ꝙ ſic. qꝛ ex vi ꝓceſſionis ſue hͦ ſibi ꝯpetit. ſꝫ de hoc dictū eſt ſupra di. 27. q. 3ª. Et ge neral̓r cū iſtud v̓bū declarare dicit rel̓o nem rōnis ⁊ nulla talis eſt ꝓpria alicui ꝑſone. nec includit̉ in ꝓprio alicuiꝰ ſic̄ ꝓ batū eſt di is. de dono. hoc manifeſtanō eſt ꝓpriū v̓bo nec includit̉ in eius ꝓ prio. ſꝫ tm̄ eſt ei appropriatū ꝓ eo ꝙ ver bū ex vi ꝓductōnis ſue hꝫ noticia actu alē ſibi cōicatā. pr̄ aūt lꝫ hēat eandē no ticiā tn̄ ex ea vi qͣ ꝓducit ē mēoria ⁊ nō ꝓducit inquantū actualis noticia. Noticie enī actuali vn̄ actualis ꝯuenit d̓cla rare. ⁊ iō declarare magis ꝯuenit cū ꝓprio filij ꝙͣ cū ꝓprio aliaꝝ ꝑſonaruꝫ. ⁊ ita magis ſibi appropriat̉. vere tn̄ eſt in oī alia ꝑſona. qꝛ q̄libet hꝫ actualē decla ratione inꝙͣtum ē actualis noticia ⁊ eq̄ declaratiua realiter ſicut eſt illa noticia actualis que eſt verbū. declarat igit̉ formaliter per omīa ſeip̄o. ⁊ ſpūs ſcūs oīa ſeip̄o declarat. declarāt etiā pater ⁊ filiꝰ ſpū ſcō principiatiue. licet iſti modi accipiendi declarare formal̓r ⁊ principiatīe non ſint ita vſitati ſicut illi quibus verbum dicitur declarare formaliter ⁊ pater principiatiue verbo. ⁊ ratio maioriſ viſitationis iſtorum verborum eſt propter appropriationem nomine actualis ad verbum. Ad ſecundam que ſtionē ꝯcedo negatiuā ꝑtem queſtōnis ꝓpter rōnem Augꝭ. 7. de tri. c. 4. cuius declaratio eſt iſta. Actus eſſentialis nō pōt eſſe alicuius ſuppoſiti mediāte aliqͦ principio ut quo niſi illud ſit tali ꝑſone principiū eēndi formale. vt pater ſapit ſapīa ingenita. vel ſit pͥncipiū ſibi eēndi pͥncipiatiuū. qūo mgr̄ ꝯcedit ꝙ filius ſa pit ſapīa ingenita a qua hꝫ ꝙ ſapiat. vl̓ ſit principiū ſubauctoritatiuū reſpectu talis actus qūo ꝯcedit̉ ꝙ pater creat ver bo. ſed filius ſiue ſapīa genita nō eſt pr̄i pͥncipiū eēndi formale nec principiatm̄ nec principiū actiuū ſubauctoritatiuū reſpectu actus eēntialis qꝛ nō producit iſtū actum in ſe ſed cōicat̉ ſibi a patre ⁊ principiū actiuū ſubauctoritatm̄ habꝫ rōnem producētis actus reſpectu cuius dicit̉ principiū tale. quomō concedit̉ ꝙ pater creat verbo. ſapere aūt eſt actuſ eſ ſentialis. gͦ pater nō ſapit ſapīa genita. concedit autē mgr̄ ⁊ bene ꝙ pater eſt ſa piens ſapīa ingenita ſicut formali princi pio. filius autē ſapit ſapīa ingenita ſicut principio principiatiuo. Ad argumētum in oppoſitum dico ꝙ Anſel. accipit ibi dicere mere eſſentialiter.ſ. ꝓ actualiter in telligere ſicut expreſſe vult. c. eodeꝫ. vbi vult ꝙ ſunt vnus dicēs. ſicut ſunt vnus intelligens. ⁊ licet quilibet dicat etiam quēlibet. tamē ſunt vnus in rōne dicētiſ